Cutia cu piersici
Un profesor a dat fiecărui student ca temă pentru lecţia de săptămâna viitoare să ia o cutie de carton şi, pentru fiecare persoană care îi supără, pe care nu pot să o sufere şi să o ierte, să pună în cutie câte o piersică, pe care să fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective.
Timp de o săptãmână, studenţii au avut obligaţia să poarte permanent cutia cu ei; în casă, în maşină, la lecţii, chiar şi noaptea să şi-o pună la capul patului.
Studenţii au fost amuzaţi de lecţie la început, şi fiecare a scris cu ardoare o mulţime de nume, rămase în memorie încă din copilărie.
Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau, studenţii adăugau nume ale oamenilor pe care îi întâlneau şi care considerau ei că au un comportament de neiertat. Fiecare a început să observe că devenea cutia din ce în ce mai grea.
Piersicile aşezate în ea la ȋnceputul săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, şi stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte.
O problemă dificilă mai era şi faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la masă, la baie, mai ales că numele şi adresa fiecãrui student, ca şi tema experimentului, erau scrise chiar pe cutie. Ȋn plus, cartonul cutiei se stricase şi ea ajunsese într-o stare jalnică; cu mare greutate mai putea să facă faţă sarcinii sale.
Fiecare a înţeles foarte repede şi clar lecţia pe care a încercat să le-o explice profesorul când s-au revăzut după o săptămână, şi anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămână întreagă nu a fost decât expresia greutăţii spirituale pe care o purtăm cu noi, atunci când strângem în noi ură, invidie, răceala faţă de alte persoane.
De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. În realitate însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înşine.
Orice neiertare față de un semen, părinte, copil, partener, coleg de job…ne fragmentează sufletul. O parte din sufletul nostru rămâne captivă la persoana pe care nu am putut-o încă ierta și va sta acolo până ce reușim să înțelegem că acea persoană ne este în cale tocmai pentru a ne crește capacitatea de iertare. La fel și în cazul în care nu ne iertăm pe noi înșine, un fragment din suflet rămâne “gaj” în acel timp, în acel eveniment. Iar noi, cu fiecare neiertare devenim mai mici, mai expuși, mai lipsiți de puterea de a ne trăi viața cu sens și bucurie.
Întrebarea este…
În cutia ta câte piersici sunt… şi ce ai de gând să faci cu ele?
Este timpul eliberării, al întregirii și al desăvârșirii. Iar pentru asta, trebuie doar să cultivăm vibrația iertării. Găsești chiar aici, două meditații ghidate care te vor ajuta în acest proces. Încearcă! Meditația Iertării și Meditația Reîntregirii Sufletului.
Inspirație și bucurie pe cale, Suflet frumos!
