Ce văd, sigur e ce este?
Viaţa este o înşiruire de momente. Fiecare moment este în sine o experienţă, iar fiecare experienţă ne amprentează, ne transformă, fie că noi conştientizăm sau nu acest lucru. Şi nu vorbesc despre momentele mari ale vieţii (că ne-am născut, că am fost admişi sau nu într-un loc în care ne doream să fim, că am întâlnit prima iubire sau am avut primul copil) ci de momentele de zi cu zi de care tindem să nu fim conştienţi, cum ar fi momentul în care ne trezim dimineaţa. Deodată cu trezirea, fiecare dintre noi avem o experienţă unică, creată de propria … perspectivă asupra zilei care începe. Experienţa are ataşat ei un sentiment, iar sentimentul ne determină modul în care vom privi ce va urma.
Ce este clar, este că experienţa poate fi aceeaşi în sine, aceeaşi pentru mai multe persoane ce se întâmplă să se întâlnească laolaltă în acelaşi timp şi acelaşi spaţiu, dar trăirea deseori este diferită. Prea adesea avem tendinţa să vedem o experienţă dintr-un unic punct de vedere, cel personal, şi să nu acceptăm că acelaşi lucru, poate fi deopotrivă binecuvântare sau blestem, în funcţie de locul (perspectiva) din care privim. Iar asta ne aduce mari deservicii în relaţii, în comunicare, şi mai ales ne împiedică să evoluăm şi să luăm ce-i mai bun din viaţă.
Vestea bună – de noi depinde să ne alegem o perspectivă care să conteze pentru evoluţia noastră!
Perspectiva este cea care ne determină în mare măsură rezultatul acţiunilor. Vânzătorul nu face vânzare nefiind atent la perspectiva clientului, precum liderul nu va conduce neştiind ce-şi doresc de la el şi de la viaţă membrii echipei sale, iar părintelui nu-i va fi urmat îndemnul atunci când copilul nu ştie ce va avea de câştigat.
Iată o poveste minunată despre perspectivă:
În Anglia de după cel de-al 2-lea Război mondial, un general şi un locotenent aflaţi în tren. Singurele locuri disponibile pentru ei erau chiar în faţa unei tinere foarte frumoase şi a bunicii ei. La un moment dat, trenul a intrat într-un tunel lung, aşa că toată lumea a fost învăluită complet în întuneric vreme de zece secunde. În tăcerea profundă, cei patru pasageri au auzit două zgomote: un sărut şi o palmă.
Fiecare a avut propria percepţie asupra celor întâmplate.
Tânăra şi-a zis în gând: “Sunt flatată că locotenentul m-a sărutat, dar sunt extrem de ruşinată de faptul că bunica mea l-a pălmuit”
Bunica gândea: “Sunt ofensată pentru că mi-a sărutat nepoata, dar sunt mândră că ea a avut curajul de a-şi apăra onoarea!”
Generalul îşi spunea: “Locotenentul meu a dat dovadă de o tonă de tupeu să o sărute pe fata aceea, dar de ce m-a pălmuit ea pe mine?”
Locotenentul era singurul din tren care ştia cu adevărat ce se întâmplase. În clipele acelea de întuneric, avusese oportunitatea de a săruta o fată frumoasă şi de a pălmui un general.
Fă-ţi un serviciu şi încearcă să priveşti întotdeauna din noi perspective!
Poate fi cu adevarat minunat, pentru că însăși devenirea ta este în perspectivele noi!
Şi dacă este să rămâi cu ceva din acest articol, ţine minte fraza ce vine…
“Nimeni nu are permanent dreptate – indiferent despre ce este vorba. Dacă tu crezi că ai mereu dreptate, înseamnă că viziunea ta e prea îngustă şi nici măcar nu-ţi dai seama de acest lucru.” ne amintește John Maxwell în «Liderii buni pun întrebări extraordinare».
Inspirație și bucurie pe cale, Suflet frumos!
