Odatã un renumit filozof şi moralist era in trecere prin satul lui Nasruddin şi l-a întrebat pe acesta despre un loc, iar învaţatul, avid de conversaţie, l-a poftit pe Mulla sã vinã ȋmpreunã cu el. Foarte îndatorat, Mulla Nasruddin l-a însoţit pe învãţat la un local din apropiere, iar acolo l-au întrebat pe ospãtar care era specialitatea zilei.

– Peşte! a rãspuns chelnerul.

– Adu-ne şi nouã doi, au zis ei.

Peste câteva minute, chelnerul a adus un platou mare cu doi peşti pe el, unul dintre ei vizibil mai mic decat celãlalt. Fãrã sã stea pe gânduri, Mulla Nasruddin a luat pestele mai mare şi l-a pus pe farfuria lui. Uitându-se la Nasruddin ca şi cum nu i-ar fi venit sã-şi creada ochilor, învãţatul a început sã-i spuna cã ceea ce fãcuse nu era numai din cale-afarã de egoist, dar şi incalcã principiile aproape oricãrui sistem moral, religios şi etic cunoscut.

Mulla Nasruddin a ascultat liniştit şi cu rabdare lecţia de moralã pe care i-o tinea filozoful şi, când acesta şi-a epuizat toate resursele, Mulla Nasruddin a zis:

– Ei bine, domnule, dumneata ce-ai fi fãcut?

– Eu, fiind un om cu constiinţã, aş fi luat pestele mai mic.

– Ei, poftim atunci, a zis Mulla Nasruddin şi a pus pestele mai mic pe farfuria barbatului.


Trimite prin email Trimite prin email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_bye.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_good.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_negative.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_scratch.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_wacko.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_yahoo.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_cool.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_heart.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_rose.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_smile.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_whistle3.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_yes.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_cry.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_mail.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_sad.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_unsure.gif 
https://scoala5elemente.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/wpml_wink.gif 
 
Facebook
Twitter
Pinterest